Protocolul are chiar rolul de a dezvolta educaţia financiară în rândul elevilor, în continuarea unor proiecte ce au avut deja ca beneficiari, în 18 judeţe ale ţării, peste 2.700 de elevi şi 500 de profesori, care s-au întâlnit cu membri ai Consiliului de Administraţie al BNR şi lectori ai aceleiaşi instituţii, potrivit lui Isărescu.

"Protocolul semnat astăzi (marţi - n.r.) consolidează un parteneriat început acum trei ani şi mai bine. În plus, creează premisele dezvoltării unor proiecte în domeniul educaţiei financiare. Scopul îl reprezintă cooperarea dintre instituţiile noastre în vederea însuşirii, dezvoltării unor elemente ale educaţiei financiare la nivelul învăţământului preuniversitar şi prin intermediul unor proiecte finanţate şi iniţiate de BNR. Beneficiarii principali ai acestor proiecte sunteţi voi, dragi elevi. Beneficiarii apar prin intermediul disciplinei opţionale educaţia financiară şi al proiectului 'Să vorbim despre bani şi bănci', dar şi al vizitelor la sediul central sau sediile reţelei teritoriale al BNR şi la Monetăria Statului, în cadrul programului Şcoala Altfel", a declarat guvernatorul BNR, la ceremomia de semnare a protocolului, la care au participat şi ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu.

Cu acelaşi prilej, Isărescu a subliniat importanţa educaţiei financiare în rândul populaţiei, în condiţiile în care "a face politică monetară cu un public needucat este dificil".

"Veţi auzi că într-un clasament al Băncii Mondiale care pleacă de la 0 până la 100, după 20 de ani de eforturi ale instituţiei noastre, România este pe 31, încă sub medie. Ceea ce ne dă de gândit şi se reflectă în calitatea dialogului cu instituţiile financiare şi în capacitatea acestei instituţii de a proomova o politică monetară corectă. O spune experienţa ţărilor cu economie de piaţă neîntreruptă. Politica monetară se propagă mult mai uşor dacă publicul este educat", a explicat guvernatorul BNR.

Mugur Isărescu a mai subliniat, referitor la educaţia financiară a copiilor, că este important ca aceştia să preţuiască banii, dar şi să-i cheltuiasă şi să-i investească.  Odată cu semnarea protocolului, a fost lansat un DVD destinat elevilor din ciclul primar şi gimnazial, care cuprinde scurtmetraje despre istoria banilor, viaţa bancnotelor, elementele de siguranţă ale acestora, precum şi un tur virtual al BNR.

"Este pentru prima dată când a fost realizat un astfel de produs destinat elevilor", au recunoscut reprezentanţii MEN.  Disciplina opţională "Educaţie financiară" a fost introdusă de Ministerul Educaţiei începând din acest an şcolar, fiind elaborate şi manualele aferente.