Președintele palestinian Mahmoud Abbas va anunța în deschiderea unei reuniuni a conducerii palestiniene, prevăzută pentru ora 16.00 GMT, detaliile acordului, care prevede îndeosebi ridicarea blocadei israeliene impuse Fâșiei Gaza din 2006, aceasta fiind principala cerere a palestinienilor, a precizat sursa sub acoperirea anonimatului.

Potrivit AFP, Hamas a confirmat marți încheierea acordului de încetare a focului cu Israelul, calificându-l drept ''o victorie pentru Rezistență'', referire la grupurile armate din Fâșia Gaza.

Conflictul dintre Israel și grupurile armate palestiniene s-a soldat în 50 de zile cu peste 2.130 de morți de partea palestiniană și cu 68 de cea israeliană, mentioneaza Agerpres in pagina electronica.