Decizia finală a fost luată ca urmare a discuţiilor purtate de ministrul Ilan Laufer cu reprezentanţii Calsonic Kansei, cu ocazia vizitei din luna septembrie în Japonia şi a fost comunicată printr-o scrisoare oficială a directorului de operaţiuni pentru România, Hiroyuki Horii.

În primul semestru al anului 2017, schimburile comerciale româno - japoneze au totalizat 303,16 milioane de dolari, din care export românesc 110,60 milioane de dolari (în creştere cu 2,54% faţă de perioada similară a anului precedent) şi import 192,56 milioane de dolari (în creştere cu 9,34%).

În România funcţionează 329 de societăţi cu participare japoneză de capital, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 181,06 milioane de dolari, plasând Japonia pe locul 24 în clasamentul ţărilor care au realizat investiţii directe în România, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, disponibile la 31 iulie.