Locomotiva trenului de mare viteză "Komachi" numărul 25 a ieşit de pe şine pe linia Akita Shinkansen în regiunea Akita, a anunţat televiziunea naţională NHK.
  
Dar autorităţile nu au anunţat vreun mort sau rănit, a afirmat NHK, ce a transmis imagini cu oficiali ai companiei de căi ferate care inspectau roţile trenului care se îndrepta către gara din Akita, relateaza Antena3.

NHK a anunţat că mecanicul a acţionat sistemul de oprire de urgenţă după ce a auzit un zgomot puternic. Cauza deraierii nu a fost confirmată încă, dar accidentul ar fi putut fi provocat de zăpada abundentă, potrivit presei locale.
  
Aceste informaţii nu au putut fi confirmate pentru moment. Căile ferate din estul Japoniei, compania exploatatoare, a afirmat pe site-ul său de Internet că funcţionarea trenurilor de mare viteză din regiune a fost suspendată din cauza ninsorilor.