În ultimele luni, constata, spre exemplu, Washington Post, președintele Vladimir Putin a autorizat o serie de manevre provocatoare de la Arctica la Marea Neagră în tentativa evidenta de a intimida aliații NATO din jurul Rusiei, precum Ungaria, România și Letonia, dar si de a -i sprijini pe prietenii Moscovei ce trăiesc în aceste state.

Premierul ungar Viktor Orban pare să se împace bine cu Rusia prin încheierea unor acorduri cu Moscova și prin criticarea sancțiunilor occidentale. Faptul că unele țări de la granița cu Rusia ar putea schimba tabăra indica si altceva decat o lipsa de încredere în angajamentul SUA de a le proteja dacă sunt atacate, a comentat Matthew Rojansky, director al Institutului Kennan.

Faimosul articol 5 al Tratatului Nord-Atlantic stipulează că un atac contra uneia din cele 28 de țări membre ale Alianței va fi considerat un atac contra tuturor statelor aliate. Drept rezultat, țările care au semnat tratatul trebuie să se apere reciproc dacă sunt amenințate sau atacate. E adevarat ca, pana acum, nu a existat o dezbatere concreta pe aceasta tema.

Dar actiunile din ultimele luni ale Rusiei, incursiunile tot mai frecvente ale avioanelor de lupta rusesti in spatiul aerian al statelor NATO a schimbat datele problemei. Iata de ce, Boris Zilberman, director la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor, este de parere ca Statele Unite trebuie să ofere noi garanții aliaților din NATO în legătură cu angajamentul Washingtonului, inclusiv prin trimiterea de trupe permanente în Europa de Est și prin exerciții mai frecvente și mai ample.

În același timp, spune analistul, SUA rebuie să facă echilibristică, în sensul creșterii prezenței lor suficient pentru a-și liniști aliații, dar nu atât de mult încât să-i dea apă la moară președintelui Putin, care și-ar putea intensifica acțiunile agresive.