Iulia Motoc a întrunit doar 12 voturi 'pentru' dintr-un total de 28 de voturi total valabil exprimate. Votul a fost secret, pe buletin, candidaturile fiind individuale.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Tudor Chiuariu, a subliniat în cadrul dezbaterilor că acest aviz nu este o chestiune tehnică pentru că foarte mulţi cetăţeni români se adresează CEDO considerând că instanţele naţionale nu i-au protejat suficient.

"Din acest punct de vedere, audierile au o relevanţă deosebită pentru cetăţenii pe care îi reprezentăm în Parlament", a subliniat Chiuariu.

La finalul dezbaterilor, Tudor Chiuariu, care a citit rezultatul votului, a precizat că cele patru comisii au acordat aviz favorabil doar judecătorilor Bianca Guţan, Florin Streţeanu, Tudor Panţâru şi un aviz negativ Iuliei Motoc, scrie Agerpres in pagina electronica.