Suporterii integrarii europene a Ucrainei au revenit in Piata Independentei (Maidan Nezalejnosti) din Kiev. Oamenii au început să demonteze baricadele poliției și sa ocupa treptat piata. Se scandeaza " Revolutia", potrivit Lenta.ru.

Mulțimea adunata pe Maidan numara deja zeci de mii de oameni. Unul dintre liderii opoziției, Arseni Yatsenyuk, a scris pe Facebook ca in Piata Independenței s-au adunat o jumătate de milion de susținători ai integrării europene.

Militia a anuntat ca nu va interveni in acțiunea demonstranților. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei, Serghei Burlakov, a declarat la un post TV că forțele de ordine nu vor împiedica susținătorii integrării europene, dacă acestia isi vor exprima protestul pașnic. 

Ieri dimineata, trupe ale forțelor speciale "Berkut" au intervenit in Piata Independentei din Kiev, unde o multime de oameni protesta împotriva refuzului autorităților din Ucraina de a semna un acord de asociere cu UE. În timpul dispersarii violente a demonstrantilor, 35 de persoane au fost reținute. Trupele de ordine au folosit activ bastoanele din dotare, iar ca rezultat mai mult de 30 de persoane au fost rănite, șapte fiind spitalizate. După intreventia militiei, susținătorii integrării europene s-au mutat la Mihailovski Square. Pe 1 decembrie, protestatarii au anunțat organizarea , în centrul Kievului a unei "Adunari Populare".

Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici și primul ministru, Mykola Azarov, au condamnat public acțiunea militiei de pe Maidan. În seara zilei de 30 noiembrie, șeful militiei din Kiev, Valery Koryak, si-a depus demisia. La randul sau, ministrul de Interne, Vitaly Zakharchenko, a anuntat ca Koryak este suspendat din funcție până la finalizarea anchetei interne.