'Dacă înainte existau doar câteva zeci de grupări de atacatori, echipa GReAT (Global Research and Analysis team) de la Kaspersky Lab urmăreşte în prezent activitatea a peste o sută de atacatori şi operaţiuni malware sofisticate care vizează organizaţii comerciale şi guvernamentale din 85 de ţări. Numărul în creştere arată că atacatorii complecşi îşi îmbunătăţesc şi îşi extind arsenalul, iar alţii noi apar în scenă. Atacurile cu ţintă predefinită nu mai sunt o activitate de elită', se arată în comunicatul citat de agerpres.

Pe baza analizei informaţiilor colectate în aceste campanii de malware, cercetătorii Kaspersky Lab au creat o listă a organizaţiilor care sunt cele mai expuse să devină o ţintă a spionajului cibernetic sau a unei operaţiuni sofisticate de infracţionalitate cibernetică şi pe care se regăsesc: organizaţii diplomatice şi guvernamentale, instituţii financiare, companii din domeniul energiei, companii de telecomunicaţii, organizaţii aerospaţiale, organizaţii militare, organizaţii din domeniul educaţiei, organizaţii medicale, activişti, companii IT şi organizaţii diplomatice.

Conform specialiştilor, atacurile cu ţintă predefinită sunt o problemă majoră, pentru că tacticile folosite de majoritatea grupurilor existente implică utilizarea de elemente care reuşesc să treacă de soluţiile tradiţionale de protecţie endpoint şi de reţea.

'Am urmărit atacuri sofisticate, cu ţintă predefinită, de mai bine de şase ani şi am văzut cum această activitate devine un instrument foarte folosit pentru spionaj şi furt de bani. Atacurile cu ţintă predefinită pot afecta numeroase tipuri de organizaţii, nu doar autorităţile guvernamentale sunt vizate. Multe organizaţii comerciale - mai ales cele mari - sunt şi ele în pericol. Acestea ar putea deveni ţinte de interes pentru atacatori, pentru că se întâmplă să colaboreze cu entităţi militare sau guvernamentale sau pentru că deţin elemente valoroase de proprietate intelectuală ori, pur şi simplu, pentru că au acces la active financiare importante. În această situaţie, un avertisment primit din timp, asupra unei campanii malware care este dezvoltată şi vizează un anumit gen de organizaţie, este crucial pentru entităţile care vor să îşi protejeze eficient informaţiile importante (...)', explică Costin Raiu, director al Departamentului de analiză şi cercetare globală al Kaspersky Lab.