Pentru 48% dintre familiile italiene, situaţia economică va fi mai proastă în 2013, pentru 42% va rămâne neschimbată, iar pentru 10% va deveni mai bună, arată statisticile publicate luni de Coldiretti, Asociaţia producătorilor agricoli din Italia, şi difuzate marţi de cotidianul roman La Repubblica.


51% dintre italieni recunosc că, în prezent, pot doar să-şi plătească cheltuielile lunare, fără a-şi putea permite alte 'luxuri', în timp ce 8% declară că nu au un venit suficient, nici măcar pentru strictul necesar. Dar mai există, potrivit statisticilor realizate de Asociaţia producătorilor agricoli din Italia, Coldiretti, un procent de 40% de familii de italieni care mărturisesc că trăiesc bine, fără mari probleme economice, iar un procent de 1% dintre familii declară că îşi pot permite să cumpere 'bunuri de lux'.

În ciuda perioadei de reduceri, care, în Italia, a început de câteva zile, italienii preferă să utilizeze îmbrăcămintea veche. Coldiretti a observat că 53% dintre familiile din Peninsulă au decis anul acesta să renunţe la cumpărăturile tradiţionale, din perioada reducerilor, considerând că acestea 'nu se pot face pe timp de criză'.

Pe lângă îmbrăcămintea nouă, italienii mai renunţă la călătorii şi vacanţe (51%) sau la frecventarea discotecilor şi a restaurantelor în timpul liber (48%). Italienii mai declară că au fost nevoiţi să renunţe la 'cultură', mai ales la cinema, teatre şi muzee (37%). În modificarea obişnuinţelor de consum ale cetăţenilor din Peninsulă, se observă, potrivit Coldiretti, şi diminuarea achiziţionării de noi produse tehnologice (42%), a renovării apartamentelor (40%), schimbarea maşinii sau a motocicletei (38%) sau a cumpărării de mobilă nouă în casă (38%).

Coldiretti mai subliniază însă că numai 17% dintre italieni declară că au redus cheltuielile destinate achiziţionării de produse alimentare. Cu alte cuvinte, italienii sunt dispuşi să renunţe la îmbrăcăminte şi vacanţe, dar nu la mâncare.