Argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) a cucerit pentru al patrulea an consecutiv Balonul de Aur, prestigiosul trofeul rezervat celui mai bun fotbalist al lumii, atribuit de FIFA împreună cu publicaţia France Football, anunta Agerpres

Câştigătorul a fost anunţat luni seara, în cadrul Galei organizate de FIFA la Zurich (Elveţia), Messi devansându-i în cadrul votului organizat de forul internaţional pe spaniolul Andres Iniesta, coechipierul său de la FC Barcelona, şi pe portughezul Cristiano Ronaldo, atacantul lui Real Madrid. La numai 25 ani, Messi stabileşte astfel un nou record în istoria fotbalului, devenind primul jucător care obţine de patru ori acest trofeu, devansându-i pe olandezii Johan Cruyff şi Marco Van Basten, precum şi pe francezul Michel Platini, actualul preşedinte al UEFA, care au cucerit de trei ori Balonul de Aur în cursul carierelor lor.