Potrivit cercetatorilor, de la METI, care se cauta in Univers alte civilizatii, oamenii vor reusi, intr-un final, sa intre in contact cu acestea. Cand? Un raspuns din partea extraterestrilor nu va veni insa peste 10 ani, daca nu chiar peste 20 de ani.

In pofida faptului ca au fost avertizati in repetate randul la riscul la care se expun incercand sa ia legatura cu potentiali alti locuitori ai Universului, expertii METI continua sa-si vada de treaba, trimitand regulat semnale de pe Terra.

In opinia cunoscutului fizician britanic Stephen Hawking considera ca extraterestrii ar putea interpreta aceste semnale drept o dovada a unor ganduri necurate din partea noastra, simtindu-se, astfel, obligati sa distruga Pamantul.

Specialistii METI nutresc, totusi, speranta ca, in momentul in care va fi stabilita o legatura, omul va avea capacitatea necesara de a se intelege cu vizitatorii din Univers.