Lukoil nu intenţionează să-şi închidă rafinăria din România, dar va trebui să facă asta dacă autorităţile locale impun sechestru asupra activelor şi conturilor, a avertizat marţi vicepreşedintele companiei petroliere ruse, Thomas Mueller, la o conferinţă de presă, transmite TASS.

Acesta a adăugat că structura managementului rafinăriei din România este similară modului în care companiile petroliere Shell şi ExxonMobil îşi gestionează rafinăriile. 'În această privinţă, nu intenţionăm să schimbăm nimic', a adăugat vicepreşedintele companiei petroliere ruse

Săptămâna trecută, Lukoil a respins acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală faţă de Petrotel-Lukoil şi angajaţii săi, făcute de Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

'Lukoil operează în România din 1998 şi este una dintre cele mai mari companii energetice de pe piaţa regională. Lukoil este un contribuabil prompt la bugetul de stat şi un furnizor de produse de calitate către consumatorii români', susţine grupul petrolier. De asemenea, Lukoil a anunţat că intenţionează să facă apel la decizia procurorilor şi că se aşteaptă o anchetă obiectivă, în conformitate cu legislaţia din România şi Uniunea Europeană.

Săptămâna trecută, Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au extins cercetările faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti şi directorul acesteia, Bogdanov Andrey Iurevici, şi sub aspectul infracţiunii de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi o nouă faptă de spălare de bani care ar fi dus la decapitalizarea societăţii, prejudiciul estimat fiind de aproape 1,2 miliarde euro şi peste 1,5 miliarde dolari.

Procurorii au dispus şi extinderea măsurilor asiguratorii, acestea fiind aplicate asupra unor bunuri aparţinând Lukoil Europe Holdings BVATRIUM Olanda, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro, respectiv asupra conturilor bancare deţinute de această entitate juridică la bănci comerciale situate în Regatul Unit şi Olanda, asupra primelor de emisiune în cuantum de 1.880.931,388 lei precum şi asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni, deţinute de aceasta în cadrul S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie, precizeaza agerpres.