"Creșterea prezenței forțelor NATO pe flancul de est, sau, după cum spun ei, în 'țările din prima linie', este un pas periculos fără precedent care încalcă absolut orice acord la care se poate gândi cineva, iar lucrul cel mai important este că încalcă Actul Fondator NATO-Rusia, în continuare valabil", a spus Aleksandr Lukașevici.

În opinia sa, documentul menționează că "părțile și-au asumat obligația să nu sporească excesiv armamentul și echipamentele de luptă, așa-zisele 'forțe substanțiale de luptă'", cu toate că Rusia a insistat asupra clarificării acestei formulări. "NATO și Rusia, împreună cu celelalte state-părți, vor căuta să consolideze stabilitatea prin dezvoltarea măsurilor pentru a preveni orice pericol potențial din partea forțelor convenționale în regiunile agreate din Europa, care includ Europa Centrală și de Est", scrie în Actul Fondator, a adăugat oficialul rus, potrivit agenției TASS.

"Din cauza lipsei de claritate cu privire la acest aspect, dacă guvernul României consideră că este posibilă să sporească prezența NATO pe teritoriul său, inclusiv prin crearea acestui puternic 'pumn înarmat', trebuie să își asume responsabilitatea pentru acest pas și consecințele pentru securitatea regiunii", a mai afirmat Aleksandr Lukașevici.

"Am subliniat în repetate rânduri că în această situație trebuie aplicat principiul reținerii mutuale", a adăugat diplomatul rus. "În cazul în care aceste informații corespund realității, trebuie ținut cont de faptul că Federația Rusă își rezervă dreptul de a avea în vedere acest factor esențial în planificarea sa militară", a mai declarat purtătorul de cuvânt al diplomației de la Moscova, încheie TASS.

Guvernul român a aprobat joi o serie de modificări și completări la Legea nr. 291/ 2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României.

Prin proiectul de lege adoptat de Guvern se introduc "soluții legislative care să permită implementarea pe teritoriul României a măsurilor de reasigurare aliate". Cele mai importante dintre aceste măsuri prevăd înființarea unor elemente multinaționale de comandă și control pe teritoriul unor state membre ale Alianței (printre care și România), pentru sprijinul integrării forțelor NATO, prepoziționarea unor produse militare, echipamente și materiale din înzestrarea forțelor armate ale unor state NATO, în scopul pregătirii și/sau desfășurării unor operațiuni, precum și creșterea numărului de exerciții având ca scop apărarea colectivă", scrie agerpres in pagina electronica.