Potrivit acestui sondaj, 53% dintre letoni se declară împotriva adoptării euro și doar 22% sunt în favoarea sa.

Institutul a fost realizat la mijlocul lui august de institutul SKDS pe un eșantion de 1000 de persoane cu vârsta între 18-74 ani.

În același timp, 25% dintre letoni sunt neutri sau nu au nicio opinie în problema euro.

Rezultatele sondajului sunt similare celor a două studii similare realizate de SKDS în februarie și respectiv iunie. Totuși, premierul micii republici baltice, Valdis Dombrovskis, speră încă într-o schimbare a acestei tendințe în următoarele luni.

Guvernul încearcă să le demonstreze letonilor că aderarea la zona euro va ajuta economia țării, susținând comerțul și întărind încrederea investitorilor.

În magazinele din Letonia prețurile sunt deja afișate atât în euro, cât și în moneda națională, lat, iar letonii sunt bombardați cu informații privind noua monedă la televizor și prin afișele stradale.

Vecina sa Estonia a adoptat moneda unică în ianuarie 2011, iar cea de-a treia republică baltică, Lituania, intenționează să treacă la euro în 2015.