Mâna umană a evoluat pentru a permite lovirea cu pumnul, nu doar pentru a îl face pe om mai abil, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători, intrigaţi de structura mânii umane, care este unică în familia primatelor, informează AFP.


În comparaţie cu maimuţele antropoide, omul are palme şi degete mai scurte, dar şi un deget mare mai lung, puternic şi mobil. Aceste proporţii atât de deosebite permit cele două tipuri de prize caracteristice speciei noastre - "cea de precizie", manevrarea cu fineţe a obiectelor folosind doar vârfurile degetelor, şi "cea puternică", în care obiectul este strâns cu fermitate în palme. Biologii şi antropologii au considerat în mod tradiţional că manevrarea obiectelor a jucat un rol crucial în evoluţia speciei umane, conferindu-i un avantaj excepţional asupra tuturor celorlalte specii: folosirea şi mai ales fabricarea de unelte.

De cealaltă parte, mâinile lungi ale celorlalte primate ar fi adaptate la o viaţă în copaci şi deplasării pe ramuri cu diametre mari. O altă teorie, mai recentă, sugerează că mâna omului a evoluat în paralel cu piciorul acestuia, atunci când omul a adoptat mersul în poziţie bipedă, iar mâinile şi picioarele s-au dezvoltat urmând tipare similare. Medicul Michael Morgan şi biologul David Carrier de la Universitatea Utah din Statele Unite au vrut să exploreze o a treia pistă.

Cei doi savanţi au constatat într-adevăr că proporţiile şi mecanica mâinii umane îi oferă acesteia structura ideală pentru a lovi cu pumnul: falangele pliate se încadrează perfect între palmă şi degetul mare. Acest lucru întăreşte şi mai mult pumnul şi face ca mâna să devină mai rezistentă la şocuri, repartizând energia până la nivelul încheieturii, pentru a proteja oasele şi articulaţiile. Savanţii americani au recurs la diverse experimente pentru a-şi testa teoria pe voluntari, cărora le-au cerut să lovească în saci de nisip cu pumnul strâns şi cu palma deschisă, în feluri diferite.
Prima surpriză: "Contrar aşteptărilor noastre, lovitura cu pumnul închis nu pare să ofere un avantaj semnificativ" în termeni de forţă, afirmă autorii acestui studiu, publicat în revista Journal of Experimental Biology.

Însă suprafaţa de lovire a unui pumn strâns reprezintă mai puţin de o treime din aceea a mâinii şi doar aproximativ 60% din cea a palmei. Acest lucru înseamnă că, la o putere egală, forţa de impact a pumnului este superioară şi are mai multe şanse de a provoca răni şi vătămături, afirmă cercetătorii americani. Principalul avantaj al structurii mâinii umane constă în rezistenţa mecanică oferită de pumnul strâns, după cum a confirmat studiul cercetătorilor americani. Dacă omul ar avea avea aceeaşi mână ca cimpanzeul, vârfurile degetelor ar putea desigur să se sprijine pe palmă atunci când pumnul este strâns. Însă degetele îndoite în palmă ar păstra între ele un interstiţiu suficient de mare pentru a prejudicia soliditatea întregului ansamblu.

"Plecând de la mâna strămoşului nostru arboricol, putem, desigur, să ne imaginăm diverse transformări evolutive care ar fi condus la o structură în formă de buzdugan, adaptat pentru luptă. De aceeaşi manieră, diversele proporţii ale mâinii sunt compatibile cu o mare dexteritate manuală", afirmă autorii studiului. În final, există o singură structură corect dimensionată pentru a asigura simultan cele două funcţii cruciale: mâna lui Homo sapiens, au concluzionat autorii.