După ce au făcut simulări şi pregătiri în 2011 şi anul trecut pentru o întoarcere a Greciei la drahmă, traderii şi bancherii afirmă că sunt gata să treacă rapid la tranzacţii cu o nouă versiune a lirei cipriote, în circulaţie înainte de trecerea la euro, potrivit Wall Street Journal. Pregătirile includ de la software nou pentru derularea tranzacţiilor la managementul riscului pentru cursurile de schimb volatile. Cipru a intrat în zona euro în 2008.

"Analizăm consecinţele unor diferite scenarii în zona euro de cel puţin 18 luni", a afirmat John Gibbons, şef al serviciilor de trezorerie la J.P. Morgan Chase. Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat că va opri accesul băncilor cipriote la lichidităţi de urgenţă luni, în lipsa unui acord cu UE şi FMI, care să asigure solvabilitatea instituţiilor de credit.

Liderii ciprioţi negociază cu reprezentanţii Comisiei Europene, FMI şi BCE înaintea unei reuniuni a Eurogroup duminică seara, unde ar trebui discutat un nou plan propus de Cipru. Parlamentul de la Nicosia a respins marţi condiţiile dintr-un acord încheiat la sfârşitul săptămânii trecute de liderii zonei euro pentru acordarea de împrumuturi externe Ciprului. Ţările euro au cerut ca Cipru să-şi asigure 5,8 miliarde de euro din taxarea fondurilor din bănciel locale, înainte de a primi împruimuturi de 10 miliarde de euro.

"Un eşec de a ajunge la un acord ar putea cauza o prăbuşire a sistemului financiar al Ciprului, cu toate consecinţele grave pe care le-ar implica, inclusiv o posibilă ieşire din zona euro", a declarat Beat Siegenthaler, analist pentru curs de schimb la grupul elveţian UBS.

Băncile nu au însă o serie de informaţii cheie legate de modul în care se va desfăşura o ieşire a ţării din uniunea monetară, precum moneda pe care o va folosi populaţia sau cea care va fi folosită pentru plata datoriilor vechi. Orice nouă monedă va fi extrem de volatilă în primele zile de tranzacţionare, avertizează analiştii, scrie Mediafax in pagina electronica.