Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, s-a declarat optimist în ceea ce priveşte viitorul României şi a relaţiei ţării noastre cu Statele Unite ale Americii, conform Agerpres.

"Sunt optimist în privinţa viitorului României şi a relaţiei dintre popoarele noastre. Românii sunt patrioţi şi îşi doresc ca această ţară şi instituţiile sale să fie puternice, independente şi să ofere fiecărui român puterea de a-şi realiza visurile. Noi, americanii, împărtăşim aceleaşi valori", a spus Mark Gitenstein la ceremonia de la Palatul Cotroceni în care a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional Steaua României, în grad de mare cruce.

El a afirmat că este profund impresionat de primirea acestei decoraţii.

"Cei trei ani petrecuţi de mine şi soţia mea, Libby, în România au fost printre cei mai plini de satisfacţii din viaţa noastră. Am fost onorat de faptul că preşedintele Obama m-a ales să-l reprezint în România, ţara strămoşilor familiei mele. Prin urmare, consolidarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale dintre România şi Statele Unite ale Americii a fost o sarcină îndeplinită cu dragoste", a declarat oficialul american.

Gitenstein a punctat că cel mai mult i-a plăcut în ţara noastră să cunoască români.

"A fost foarte emoţionant să pescuiesc în Delta Dunării, să merg cu bicicleta prin Transilvania, să fac drumeţii în zona ruinelor cetăţii Sarmizegetusa, să savurez un pahar pe Valea Oltului la Dealul Mare şi mai ales să explorez vechiul oraş Botoşani, locul naşterii străbunicului meu. Însă, de departe cel mai plăcut a fost să cunosc români, să descopăr energia, inteligenţa, pasiunea creativitatea şi umorul românilor. A fost o experienţă personală pentru mine, fiindcă în fiecare român întâlnit regăsesc o parte din tatăl meu, care din nefericire a decedat în timpul mandatului meu. El era în întregime român", a afirmat el.

Ambasadorul SUA îşi încheie mandatul în România pe 14 decembrie.