how-ul de aproximativ patru ore va avea amploarea unui festival şi va reuni pe aceeaşi scenă nume legendare ale rock-ului.

Metal All Stars este un concept inedit, prin care simbolurile metalului, care au scris istorie în muzică, vor face împreună un show exploziv. Fanii vor asculta live piese Pantera, Sepultura, Accept, Anthrax, Shadows Fall, Venom şi multe altele.

Metal All Stars îi va reunit pe Phil Anselmo (Pantera), Zakk Wylde (Black Label Society, ex-Ozzy Osbourne), Max Cavalera (ex-Sepultura, Soulfly), Joey Belladonna (Anthrax), Udo Dirkschneider (ex-Accept, UDO), Cronos (Venom), Nick Menza (ex-Megadeth), Rob Blasko (Ozzy Osbourne), Ross the Boss (Manowar), Jon Donais (Anthrax), Aaron Rossi (Ministry, Prong), Jesse Bilson, Jasin Todd (Shinedown), Brian Fair şi Matt Bachand (Shadows Fall).

În funcţie de categorie, biletele se pot achiziţiona la preţurile: 140 de lei (Normal Circle), 175 de lei (Golden Circle), 330 de lei (cu loc). Evenimentul este organizat de Phoenix Entertainment.