Pe parcursul zilei va mai ploua slab, local în estul teritoriului şi izolat în rest. Începând din orele serii aria ploilor, moderate cantitativ, se va extinde în sud şi sud-vest. În zona de munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate pe crestele munţilor.

Temperaturile maxime vor fi de la 4-5 grade în nordul Moldovei până la 13-14 grade în nord-vestul teritoriului, iar cele minime se vor încadra între 1 şi 7 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Pe arii restrânse va fi ceaţă.

La Bucureşti, luni, cerul va fi noros, iar în cursul nopţii temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8-9 grade, iar cea minimă, în continuare mult mai ridicată decât normalul perioadei, se va situa în jurul valorii de 5 grade.

Marţi, în ţară, vremea se va menţine în general închisă, dar mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii martie în majoritatea zonelor. Vor fi ploi, în general moderate cantitativ, pe arii extinse în Oltenia şi Muntenia, iar în restul ţării va ploua slab, cu caracter local.

În zona montană vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi izolat şi trecător şi în celelalte zone. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade, iar cele minime între 0 şi 7 grade.  Pe areale restrânse va fi ceaţă.