Alaturi de Franta, britanicii urmau sa fie principalul contributor occidental, cu mijloacele lor disponibile in Marea Mediterana, printre care un port-elicopter, doua fregate si un submarin lansator de rachete de croaziere, precum si baza lor din Cipru.

Aflate mai mult ca niciodata in prima linie, SUA nu au incetat sa-si intareasca prezenta militara deplasata in apelele siriene. Ele dispun de sase distrugatoare echipate cu rachete de croaziera capabile sa sustina un atac concentrat pe depozitele de munitii sau pe infrastructura strategica a regimului Bashar al-Assad. O a sasea nava de razboi a US Navy, USS San Antonio, un vas amfibie cu cuteva sute de puscasi marini la bord, a ajuns nu departe de coastele siriere.

USS Stout este pe drum pentru a se alatura in aceasta zona navelor Mahan, Ramage, Barry si Gravely. Autoritatile americane pastreaza tacerea in privinta numarului de rachete Tomahawk pe care fiecare dintre aceste nave le transporta, dar majoritatea analistilor evoca aproximativ 40. Armata americana poate conta, de asemenea, pe doua baze aeriene in Turcia, de la Izmir si Incirlik.

Turcia, a doua mare armata ca efectiv dupa Statele Unite din interiorul NATO, ar putea fi chemata sa joace un rol important, daca interventia se va prelungi. Teoretic, Ankara ar putea contribui cu totalul fortelor sale militare, adica aproape 510.000 de oameni, si o flota aeriana puternica, formata din 354 de avioane de lupta, in special F-15 americane. In prezent, Turcia dispune pe teritoriul ei de sisteme Patriot de aparare anti-racheta, furnizate de armatele SUA, Germaniei si Olandei, pentru a se proteja impotriva unui eventual atac aerian din partea Siriei.

Franta, singura tara europeana susceptibila sa intervina, in acest statiu, dipune in Mediterana de fregate port-elicopter, in timp ce port-avioanele Charles de Gualle este bazat in portul Toulon. Paris are, de asemenea, avioane la Djibouti (7 Mirage 2000) si la Abu Dhabi (6 Rafale).