Cel mai mult a "saracit" Alisher Usmanov, cel mai bogat rus. In ianuarie 2014, fondatorul USM Holding poseda o avere estimata de expertii Bloomberg la 20,2 miliarde de dolari. Acum mai are 17,3 miliarde.

Puternic afectat de sanctiunile occidentale impuse Rusiei pentru rolul ei in criza din Ucraina, este inclusiv omul de afaceri Leonid Mihelson, actionar al companiilor Novatek si Sibur, care a pierdut peste 2 miliarde de dolari: de la 17,9 la 15,6 miliarde de dolari.

Averea lui Mihail Fridman, proprietarul Alfa-grup, s-a redus, la randul ei de la 16,1 miliarde, la inceputul lunii ianuarie, la 14,9 miliarde in prezent.

Aproape 1,5 miliarde a pierdut si omul de afaceri Ghennadi Timchenko, patronul firmei de investitii Volga Group, considerat unul dintre apropiatii presedintelui Vladimir Putin si inclus de la bun inceput de tarile occidentale pe lista sanctiunilor lor.

"Multe dintre intreprinderile miliardarilor rusi au legaturi stranse cu Occidentul", explica Bloomberg, comentand aceste date. Investitorii se tem ca, pe fondul restrictiilor decise de Statele Unite si UE in semn de protest fata de comportamentul Kremlinului, activitatea companiilor va intampina mari dificultati, fapt care se reflecta asupra pretului actiunilor.

In acelasi timp, 64 cei mai bogati americani si-au sporit averile cu 42,5 miliarde de dolari.