"Ioana Băsescu a făcut o afacere bună pentru că e foarte greu astăzi în România să mai găseşti 290 de hectare compacte. Terenurile sunt fărâmiţate, iar aceasta este una din problemele pe care le are agricultura. Este un caz fericit că doamna Ioana Băsescu a găsit acel teren. Din acel punct de vedere e o afacere bună", a spus Constantin.

El a afirmat că pentru orice ministru al Agriculturii dacă şeful statului s-ar orienta către activitatea agricolă ar fi o confirmare că agricultura este un sector al economiei care s-a dezvoltat destul de bine şi are viitor. Ministrul a spus că Ioana Băsescu va primi aceeaşi subvenţie ca toţi fermierii.

"Dacă vorbim de cultura mare va primi anul acesta 139 de euro, contribuţia europeană, la care se adaugă 21 de euro contribuţia de la bugetul de stat. Deci 160 de euro pe hectar îmnulţit cu 290 de hectare. Iar în anul 2020, această subvenţie va creşte până la 196 de euro pe hectar", a mai spus el.

Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, a cumpărat un teren agricol de peste 290 de hectare în zona localităţii Nana din judeţul Călăraşi, contractând de la CEC Bank un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280.000 de euro.

Traian Băsescu a declarat că a convins-o pe fiica sa să cumpere terenul pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.