Dragu a mentionat ca, de altfel, nici Comisia Europeană nu solicită acest lucru, care a atras insa atenţia asupra regulilor de guvernanţă economică pe care România trebuie să le respecte, ca stat membru al Uniunii Europene. Întrebată dacă, în opinia sa, măsura austerităţii este una corectă într-o perioadă de criză economică, Anca Dragu a răspuns: "Situaţia economică a unui stat trebuie să ţină cont de obiectivele de dezvoltare pe termen mediu şi lung".

"De aceea, pe termen mediu şi lung, într-un ciclu economic, un stat trebuie să aibă un sold al bugetului real consolidat cât mai aproape de zero. Practic, să ne permită, astfel, ca în perioadele de creştere economică să avem un deficit bugetar mai scăzut, iar în perioadele de recesiune statul să poată interveni în economie să suplinească reducerea de cerere din partea sectorului privat cu cerere din partea sectorului public. În momentul în care politicile economice sunt prociclice, practic în perioadele de boom economic avem stimulare şi din partea statului, continuarea politicii economice este din păcate una tot prociclică, pentru că trebuie să recurgem la ajustări fiscale, la ajustări bugetare în perioadele cele mai dificile, cele de depresie economică. Dar situaţia dificilă economică se reflectă în primul rând în preţul împrumutului pentru o ţară. O ţară care îşi administrează în mod nejudicios resursele este penalizată de piaţă - nu trebuie să vină FMI sau Comisia Europeană - prin faptul că piaţa doreşte dobânzi mai mari la împrumuturile pe care ţara trebuie să le facă pentru a acoperi acele deficite bugetare", a explicat ministrul.

În ceea ce priveşte izbucnirea unei noi crize economice mondiale, oficialul roman a recunoscut că există factori de risc, însă a spus că nu crede că se va întâmpla acest lucru. "Într-adevăr, la un scenariu macroeconomic global o reducere a gradului ritmului de creştere economică în China cu siguranţă că afectează statele UE şi în general economiile emergente. Există, desigur, riscuri legate de fluctuaţii ale preţurilor la produsele materiilor prime şi există şi risc din fluctuaţiile sau volatilitatea pe preţul petrolului. O creştere exagerată sau rapidă nu ar fi benefică pentru scenariul macroeconomic global. Dar eu zic în acest moment că scenariile acestea de risc sunt relativ limitate", a menţionat Dragu.

Potrivit acesteia, România ar putea face faţă unei noi crize. "Eu nu cred într-o nouă criză economică, dar, dacă discutăm ca şi economişti de un scenariu de risc, de risc ridicat, cred că în România economia s-a pus pe picioare, economia funcţionează şi vedem că industria funcţionează în limite bune, consumul a fost reluat...", a spus ea. Şeful de la Finanţe a respins afirmaţia potrivit căreia exporturile României scad şi a subliniat că nivelul de trai în România a crescut, faţă de acum câţiva ani.

"Exporturile nu aş putea spune că au scăzut. Ceea ce vedem pentru sfârşitul lui 2015 şi începutul lui 2016 este un ritm mai accelerat de creştere a importurilor, un ritm superior de creştere la importuri faţă de ritmul de creştere la exporturi. România este una dintre ţările lider în UE în ceea ce priveşte cota de piaţă de export şi, practic, creşterea cotei de piaţă de export. Cred că suntem pe locul 2 sau 3 în UE. La nivelul de trai, este adevărat, dar pornim de la o diferenţă foarte mare. Să nu uităm că România acum câţiva ani avea un PIB per capita undeva la 40% din media UE, acum suntem undeva la 56%", a replicat ministrul, relateaza agerpres.