Monica Macovei a declarat că moţiunea pe care o depune este un cadou făcut membrilor PDL de 1 martie, prin care speră la reformarea partidului şi modernizarea României. La rândul său, Macovei a primit din partea comisiei un mărţişor, simbol al primăverii.

''Nu putem permite ca alte partide, inclusiv formaţiuni populiste fără principii şi fără doctrină, să îşi aroge acest rol major. Pentru aceasta, partidul nostru are nevoie de un suflu nou, de o conducere credibilă şi reformistă conectată la nivel european, de purtători de mesaj credibili care să îşi asume curajos denunţarea derapajelor actualei puteri, dar şi greşelile fostelor guvernări'', se arată în moţiunea depusa de Macovei. Potrivit textului, PDL este un autentic partid popular care se adresează întregului electorat, dar cu precădere ''acelor oameni liberi şi puternici, vrednici şi solidari, care produc valoare şi fără de care înnoirea României nu poate reuşi''.

''În acest spirit, PDL trebuie să se deschidă înspre societate, înspre competenţe, să atragă membri de valoare, nu traseişti, clienţi politici sau politicieni în căutare de impunitate penală. Promovarea în partid trebuie să se facă pe bază de competenţă, integritate, iniţiativă şi capacitate de comunicare. Avem nevoie de comisii de etică şi cariere care să lucreze permanent'', precizează Macovei.

În privinţa managementului resurselor umane ale partidului, criteriile de integritate trebuie să fie la fel de importante precum cele de competenţă. Transparenţa trebuie să vizeze atât fondurile de care dispune PDL, cât şi modul în care ele sunt cheltuite, se mai arată în moţiune. 'Dacă nu suntem lucizi şi nu înţelegem exact ce s-a întâmplat, PDL este condamnat să repete aceste rezultate electorale foarte slabe, pierzându-şi treptat relevanţa politică'', precizeaza documentul.

Macovei afirma ca ''în Parlament, opoziţia este cu totul neputincioasă'' şi ''la trei luni după alegeri, sondajele indică faptul că (...) tendinţa descrescătoare a PDL se menţine''. Potrivit moţiunii, PNL a abandonat principiile dreptei prin alăturarea de PSD în cadrul USL, fapt care a făcut ca spaţiul dreptei să rămână la dispoziţia PDL, însă ''există toate semnalele că PNL va încerca să acapareze acest spaţiu''.

''Acum este momentul de lansare a proiectului nostru pentru România şi de relansare a PDL. Opţiunea nu este revenirea la guvernare ca remorcă a PNL sau a PSD, ci opoziţia curajoasă, bazată pe valorile dreptei'', precizează europarlamentarul. Macovei afirmă că ''PDL trebuie să ofere românilor perspectiva creşterii economice sustenabile pe baza politicilor şi opţiunilor de dreapta, convinşi fiind că există încă "resurse imense de creştere ale capitalismului" ca sistem economic modern.

''Reindustrializarea şi programele de infrastructură sunt pilonii esenţiali pentru dezvoltarea României şi crearea locurilor de muncă'', se mai susţine în moţiune. Tot la capitolul economie, ''Reformiştii'' spun că ''atenţia prioritară trebuie îndreptată spre favorizarea întreprinderilor private, indiferent de dimensiunile lor''.

''Grija principală a statului nu trebuie să fie împărţirea bugetului şi atribuirea contractelor pe bani publici, ci asigurarea unei concurenţe reale pe piaţă. (...) Statul român este, în prezent, factorul perturbator major în privinţa competiţiei şi încrederii din mediul economic românesc. Soluţia strategică este retragerea statului din poziţiile de forţă şi de influenţă din economie. Vrem un stat cu rol minimal în economie. Privatizare şi debirocratizare trebuie să fie cuvintele de ordine'', potrivit documentului citat de Agerpres in pagina electronica.