Sâmbătă,23 februarie 2013, începând cu orele11.00, Ana – Maria Petrescu -  cercetător ştiinţific -vă aşteaptă să descoperiţi împreună „monştrii” din adâncuile mărilor.

Pentru aventurierii timpurilor trecute, descoperirea, ocuparea şi exploatarea teritoriilor noi a reprezentat o preocupare majoră, uscatul oferind o comoditate utilă pentru cei care urmau să-l străbată sau să-l folosească.

Deşi marea, fără semn de stabilitate, a fost deseori considerată numai un culoar de trecere. Şi totuşi, tentaculele care putea zdrobi corăbii, şerpii gigantici cu guri imense, ochii de jumătate de metru care te priveau dintre corali ori cântece hipnotizante ale sirenelor au îngrozit generaţii întregi de oameni şi de exploratori.

Mitologia, reflectată în artele plastice, în literatură sau în cinematografie, ”a încins”, secole la rând, imaginaţia bogată a oamenilor. Dar, să vedem ce se întâmplă în mări şi oceane, dincolo de legendă şi frumos, în lumina datelor ştiinţifice clare.

La bordul submarinului „Antipa”, vom călători în timp şi în adâncuri pentru a descoperi cine era cel mai mare înotător al Erei Mezozoice, care sunt armele mortale de apărare ale unora dintre speciile acvatice, unde putem găsi sirene, cine sunt adevăratele spirite ale apelor din legendele celtice, şi, mai ales, ce rol important joacă toate aceste creaturi în ecosfera noastră.

Înscrierea participanţilorse poate face în limita a 70 de locuri. Participarea la eveniment se face pe baza biletului de vizitare a Muzeului: elevi şi studenţi – 5 lei, pensionari – 10 lei, adulţi – 20 de lei.