Principala atractie a Moscovei este, desigur, Kremlinul. Initial, aceasta adevarata cetate a fost construita din lemn. Primele edificii din piatra alba au aparut in secolul al XIV-lea.

La inceputul secolului al XVI-lea, "asezarea pe de sapte coline" este declarata capitala statului rus. Un statut care a impulsionat dezvoltarea orasului, inclusiv din punct de vedere economic.

Incendiul din 1812 a mistuit insa aproape toate cladirile vechi, astfel ca locuitorii au trebuit, practic, sa ridice din temelii un oras nou, ridicat in conformitate cu liniile arhitectonice europene. Este ceea ce acum formeaza asa numita "Vechea Moscova".

Arhitectura sovietica si-a pus, la randul ei, amprenta asupra aspectului Moscovei.

Iar cele mai reprezentative constructii ale acelei perioade sunt faimoasele "turnuri staliniste" - sapte cladiri care au aparut in decurs de 10 ani, intre 1940 si 1950.

Trei dintre aceste imobile sunt situate pe faimoasa Sadovoe koltzo, o artera de circulatie in cerc, lunga de 15,7 kilometri si lata de 70 de metri.

Odinioara, pe teritoriul Moscovei au existat 130 de rauri, care, intre timp, au secat majoritatea dintre ele. A ramas insa raul Moscova, care strabate orasul si multe alte rauri mai mici.

Podurile constituie una dintre mandria Moscovei.

Nu trebuie uitate, de asemenea, Piata Rosie si Bolsoi Teatr, bisericile - cele care au supravietuit perioadei sovietice -catedralele, muzeele sau Arcul de Triumf.

O scursa excurisie prin Moscova, prin intermediul agentiei Airpano.