"Noi vedem ca având impact asupra stabilităţii monetare, financiare şi stabilităţii macroeconomice. Nu are cum să facă bine incertitudinea politică, tensiunea politică. Pe cale de consecinţă, se va duce şi în creşterea economică. Care este măsura în care neîncrederea, instabilitatea financiară se duce în creşterea economică, nu este uşor de calculat. Sperăm, însă, să avem înţelepciunea să depăşim cu toţii aceste momente şi să beneficiem de un cadru macroeconomic incredibil de bun. În 27 de ani, de când sunt în domeniul public, nu am văzut un cadru macroeconomic mai bun, cu tensiuni micro, cum sunt cele menţionate anterior, probleme legate de cât de bancabile sunt întreprinderile româneşti, cu alte probleme, cu infrastructuri care sunt mereu proiectate, dar nu se termină, cu probleme pe Valea Oltului de atâţia ani, ca şi pe centura Capitalei", a spus Isărescu.

Potrivit acestuia, cadrul macroeconomic se reflectă în dobânzi scăzute şi inflaţie redusă. În altă ordine de idei, guvernatorul BNR a atras atenţia asupra faptului că sunt o serie de probleme în curăţarea bilanţurilor firmelor. "Curăţarea bilanţurilor nu s-a terminat, din păcate. Nu poţi să separi curăţarea bilanţurilor la nivelul băncilor de curăţarea bilanţurilor firmelor. Marile probleme acolo sunt. La firmele cu capital românesc merită această temă o discuţie separată, nu pe fugă", a afirmat el.

În ceea ce priveşte multinaţionalele, Mugur Isărescu a arătat că problema preţurilor de transfer o cunoaşte din anii '70. "Firmele străine trebuie să intre în legislaţia românească, să respecte fiscalitatea, regulile noastre. S-a discutat la fel cum se discută şi în Europa despre problema preţurilor de transfer. Aceasta nu este o chestiune simplă nicăieri în lume. Ştiu din anii '70 problema preţurilor de transfer. Ea e aproape perpetuă şi e legată de statutul multinaţionalelor", a explicat Isărescu, citat de agerpres.