"Potrivit cercetării de piaţă "Educaţie financiară" realizată de GfK România, în luna mai 2016, deţinerea, intenţia, dar şi cunoaşterea produselor financiare au crescut în ultimii cinci ani. (...) Deşi deţin produse precum depozit la termen sau cont de economii, credit, contribuţie la pensia obligatorie administrată privat sau investiţii în acţiuni, obligaţiuni, fonduri de investiţii, mai puţin de jumătate dintre ei cunosc la un nivel ridicat aceste produse", a explicat Oprescu în cadrul evenimentului "Summer Banking Academy" organizat de Institutul Bancar Român, scrie agerpres.

Mai mult, aproximativ o treime dintre cei care utilizează mobile banking, internet banking şi cardul de debit declară că nu prea cunosc aceste produse, deşi susţin că le sunt cele mai familiare. Conform sondajului, produsele financiare cele mai utilizate şi cunoscute la nivel naţional sunt cardurile de debit, asigurările de bunuri, contul curent, iar cele mai dorite sunt asigurările de bunuri şi de viaţă, accident sau sănătate.

În acest context, preşedintele ARB a menţionat că interesul pentru produsele bancare a crescut în 2016, având în vedere că doar 30% din respondenţi spun că nu caută deloc să se informeze despre produsele bancare (comparativ cu 42% în 2011).

În ceea ce priveşte reponsabilitatea instituţiilor în legătură cu educarea populaţiei în domeniul financiar, percepţia potrivit căreia şcoala, în special la nivel de liceu şi facultate, este considerată instituţia cea mai responsabilă de educare, a crescut de la 53% în 2011 la 79% în 2016. "Datele sondajului subliniază faptul că avem o mare nevoie de educaţie financiară", a încheiat Sergiu Oprescu.