Potrivit cercetării, jumătate dintre reprezentanţii mediului de afaceri din România (50%) consideră că vor avea obligaţii de raportare suplimentare, 17% se aşteaptă la o creştere a impozitului pe profit datorat, iar 13% anticipează o dublă impozitare a unor venituri.

De asemenea, 68% anticipează că va creşte riscul ca Fiscul să facă ajustări ale preţurilor practicate în tranzacţiile intra-grup în cadrul controalelor fiscale ca urmare a implementării directivei europene privind raportarea obligaţiilor în fiecare ţară (country by country reporting adoptat de România prin OUG 42/2017).

Mai mult de jumătate dintre respondenţi (58%) recunosc că au aflat atât de proiectul BEPS, cât şi de măsurile pe care le-a adoptat sau urmează să le adopte România ca membru asociat BEPS. În plus, 42% dintre cei chestionaţi au efectuat până în prezent o analiză a impactului BEPS asupra activităţii companiei dintre cei care au efectuat analiza.

Totodată, în opinia respondenţilor, cele mai afectate categorii de tranzacţii intra-grup de proiectul BEPS vor fi: prestarea de servicii (38%), furnizarea de know how şi alte drepturi de proprietate intelectuală (18%) şi finanţarea (13%). Deloitte România a întreprins, în perioada august - septembrie 2017, un sondaj online privind impactul măsurilor din planul împotriva erodării bazei impozabile şi a mutării artificiale a profiturilor în alt stat (Base Erosion and Profit Shifting - BEPS).

Pe de altă parte, România nu a fost inclusă în sondajul global pentru că nu era membru asociat al BEPS la momentul derulării sondajului. Ţara noastră a dobândit această calitate la începutul lunii iunie 2017, scrie agerpres.