Parca ar fi secvente dintrun film nu prea reusit, cu imagini lipsite, oarecum, de logica si cu niste eroi care tin o lume intreaga in tensiune, pentru ca unul dintre ei vrea sa para cel mai tare.

PPână acum am desfășurat manevre cu participarea a 25.000-40.000 de persoane numai în țările occidentale ale NATO, dar imi pot imagina că, pe viitor, vom putea organiza astfel de acțiuni și în Europa de Est și Țările baltice", a explicat Hans-Lothar Domrose pentru Die Welt, fara a indica un termen la care astfel de aplicații ar putea avea loc.

Generalul a amintit, in context, ca, in prezent, Alianța lucreaza la crearea unei "forțe de reacție rapidă (Readiness action plan — RAP ), cu efective între 5.000 și 7.000 de militari, care să poată fi deplasate în zona de acțiuni militare în două-trei zile".

Decizia de infiintare a acestei forțe de reacție rapidă a fost adoptata la ultimul summit NATO, de la Newport, pe fondul crizei din Ucraina. Astfel, Alianța a dorit să trimită un mesaj puternic Rusiei că nu va tolera nici o acțiune agresivă împotriva vreunuia dintre membrii săi.

In acest timp, in Piata Rosie din inima Moscovei, 6.000 de persoane au marsaluit, reconstituind, totodata, unele dintre cele mai importante evenimente din timpul celui de-al doilea Razboi mondial.

La parada din 7 noiembrie 1941 au participat 28.500 de persoane. Ei au traversat Piata Rosie, intr-o Moscova asediata, practic, de trupele naziste. De la parada, militarii au plecat direct pe front. Rusii spun ca acea parada a schimbat mersul razboiului.