Grupul energetic german RWE intentioneaza sa vanda partea sa de 16,67% din actiunile pe care le detine in proiectul Nabucco gigantului austrial al petrolului, OMV, scrie publicatia germana Focus, citand surse neidentificate.


Potrivit publicatiei, tranzactia ar putea fi incheiata pana la sfarsitul acestui an. Informatia a fost confirmata de Financial Times, care face referire tot la surse neidentificate. RWE a aderat la proiectul Nabucco in urma cu patru ani. Ceilalti actionari sunt grupurile MOL (Ungaria), Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (Romania) si OMV.

Reprezentantii companiei germane au anuntat inca din luna mai ca se gandesc sa revizuiasca nnecesitatea participarii lor la proiect, avand in vedere schimbarile intervenite. Despre o posibila retragere din proiect a vorbit, de asemenea, premierul Ungariei, Viktor Orban. Afirmatiile acestuia nu au primit confirmare din partea companiei, care a criticat, totusi, absenta unor certitudini privind realizarea concreta a gazoductului.

In mai anul curent, a fost prezentata o noua varianta a Nabucco, sub denumirea de Nabucco-West. Noul proiect presupune contructia unui gazoduct cu o lungime redusa la 1300 kilometri, fata de 3.900 in versiunea initiala. Inceperea lucrarilor a fost amanata in repetate randuri, iar consortiul insarcinat cu indeplinirea proiectului nu a reusit inca sa gaseasca sursele de alimentare a viitoarei conducte.