Initiativa, care se adreseaza celor cu varsta de pana in 30 de ani, prevede, de asemenea, un plan de formare prin intermediul unor cursuri de specializare si de practica. In acelasi timp, grupul elvetian s-a angajat sa-i convinga pe furnizori sa-i urmeze exemplul.

„Guvernele nu pot rezolva singure problema somajului in randul tinerilor din Europa. Iata de ce, intreprinderile trebuie sa contribuie la acest efort”, a declarat Laurent Freixe, vicepresedinte executiv si director pentru zona Europa, citat intr-un comunicat publicat de Nestle.

„Aceste noi oportunitati sunt rezultatul direct al cresterii noastre si al continuarii investitiilor in Europa”, a adaugat el. Locurile de munca incluse in acest amplu program de recrutare se adreseaza absolventilor de liceu si universitati, vizand ansamblul activitatilor companiei, de la posturi de operatori in uzine la asistenti comerciali si functionari. Detaliile acestei initiative vor fi prezentate in septembrie.

In prezent, Nestle numara aproximativ 100.000 de salariati in Europa si 339.000 la nivel mondial. Potrivit statisticilor Eurostat pe luna aprilie, numarul somerilor s-a ridicat la 19,3 milioane de persoane, dintre care 3,6 milioane sunt tineri sub 25 de ani.