"Stii cat costa o garsoniera aici", se lauda locuitorii orasului Shanghai, aratand in directia unei cladiri de cinci etaje dintr-o zona centrala. "Un milion de dolari!". Chinezii fac haz de necaz, dar preturile la activele imobiliare cresc mai rapid decat zboara rachetele chinezesti! In ultimul an, ritmul de scumpire a locuintelor nou-construite in marile orase a fost de 1-2% pe luna.

Astfel ca, in prezent, cel mai modest apartamente de doua camere cu o suprafata de 60 de metri patrati dintr-un cartier marginal al Shanghai-ului costa cel putin 250.000 de dolari. Iar peste o luna pretul s-ar putea dubla. Desigur, clasa de mijloc devine tot mai prospera in China, dar ritmul de crestere a veniturilor nu poate tine pasul cu evolutia preturilor.

Chinezii apeleaza la ipoteca, constienti fiind ca se inhama la zeci de ani de plata a creditelor. Dar altfel nu se poate. In primul rand, sa cumperi o locuinta, destul de spatioasa pentru parinti constitutie, in China, visul si datoria oricarui locuitor al tarii. In al doilea rand, pentru chinezi, achizitionarea unui apartament sau a unei cladiri comerciale constituie o sursa de venit la batranete, un fel de polita de asigurare.

In al treilea rand, piata speculativa trezeste in chinezi spiritul de "aventura". La fel cum, in urma cu cativa, toti chinezii incercau sa joace pe piata de actiuni, acum ei cumpara si vand apartamente, din dorinta de a se imbogati din ritmul alert de crestere a preturilor. Un fenomen care, printre altele, a luat amploare imediat dupa prabusirea pietei de capital, in vara anului treuct. Speriati, micii investitori au renuntat la titluri, concentrandu-se pe active imobiliare.

In acest context, guvernul de la Beijing a adoptat o serie de masuri. Spre exemplu, bancile au fost obligate sa majoreze pana la 10% dobanda la creditele ipotecare, s-a interzis eliberarea unui astfel de credit daca rata depaseste 40% din venit, a fost drastic limitata posibilitatea cumpararii unor locuinte pentru persoanele venite din alte regiuni. In plus, s-a redus cosiderabil numarul santierelor in orase precum Beijing sau Shanghai, punand insa in pericol cresterea economica a tarii. 

Unii experti estimeaza ca sectorul constructiilor de locuinte, impreuna cu intreg lantul de afaceri generat de acest domeniu de activitate, reprezinta aproape 20% din PIB-ul Chinei. Daca preturile vor scadea vertiginos, acest lucru va falimenta companiile de resort, inclusiv agentiile imobiliare, fabricile de ciment si materiale de constructii. Bancile se vor confrunta, la randul lor, cu serioase dificultati legate de recuperarea imprumuturilor.

Sperantele guvernului intr-un deznodamant fericit al situatiei create sunt legate, deocamdata, de fluxul populatiei rurale. Anual, in orasele chineze se muta peste 15 milioane de oameni. Problema este ca ei nu se grabesc sa cumpere locuinte in orasele mici din nordul  nu prea dezvoltat economic al tarii, preferand sa plece la Shanghai sau Shenzhen, unde salariu abia le ajunge de la o luna la alta.

Ca atare, peste 20% din fondul locativ nou construit ramane pustiu. In vestul Chinei sunt cartiere intregi de blocuri care isi asteapta ani de zile locatarii. Daca Beijingul nu va reusi sa reglementeze piata imobiliara, consecintele pentru economia chineza vor fi dramatice. Unda de soc se va intinde in intreaga lume, preturile la petrol se vor prabusi din nou.