'Noul HTC Desire 626 este proiectat să ofere o experienţă de utilizare personalizată până la cel mai mic detaliu. Funcţiile avansate ale smartphone-ului ne permit să oferim clienţilor tot ce este mai bun în materie de design personalizat şi performanţă, cu un excelent raport preţ-calitate', a declarat Mihai Nodea, regional manager HTC România, Ungaria şi Moldova.

Simplu şi intuitiv de folosit, telefonul rulează Android 5.1 şi dispune de interfaţă HTC Sense şi procesor Snapdragon Quad-Core de 1.2 GHz, oferind utilizatorilor posibilitatea să facă streaming de filme, să ruleze cele mai noi aplicaţii, să se distreze cu jocurile favorite sau să vizualizeze cele mai recente fotografii din galerie, pe un ecran LCD HD strălucitor, de 5 inci.

Camera foto principală a fost îmbunătăţită şi are 13 MP, iar camera frontală 5 MP, fotografiile şi selfie-urile fiind surprinse cu claritate din orice unghi. Opţiunile de stocare variază de la 16 GB de memorie internă până la slot-ul pentru card MicroSD care suportă până la 512 GB de memorie adiţională, mentioneaza agerpres.