Mai puţin de o cincime (17%) dintre angajatorii din România susţin că vor face noi angajări în următoarele trei luni, planurile de angajare fiind mai pesimiste decât în urmă cu trei luni, potrivit unui studiu al grupului cu activităţi în domeniul resurselor umane ManpowerGroup România.


"În pofida crizei economice din Europa, angajatorii români anticipează în continuare oportunităţi de angajare pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, în primele trei luni ale anului 2013. Cele mai semnificative creşteri ale activităţii de angajare, din trimestrul 2 al anului 2008 şi până în prezent, se întrevăd în sectorul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul. Adâncirea crizei datoriilor din Europa impactează în continuare zona de business din România, iar acest lucru s-ar putea transforma într-o încetinire prelungită a dezvoltării economice", a declarat, într-un comunicat, Valentin Petrof, director general al ManpowerGroup România.

Studiul Manpower, realizat pe un eşantion de 635 de angajatori de pe piaţa locală, a folosit un indicator - previziunea netă de angajare- calculat ca diferenţă între procentul de angajatori care anticipează o creştere a vo­lu­mului total de angajări şi procentul de angajatori care prevăd o scădere a numărului de angajaţi în ultimul trimestru al anului. Astfel, previziunea netă de angajare pentru primul trimestru din 2013 este de 3%, având în vedere că 17% de angajatori care spun că vor creşte numărul de angajaţi în următoarele trei luni, 14% cred că îşi vor reduce numărul de angajaţi şi 67% antici­pează că îşi vor menţine volumul de personal la acelaşi nivel. Intenţiile de angajare sunt mai mici cu trei puncte procentuale comparativ cu trimestrul anterior şi cu cinci puncte faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cele mai optimiste planuri de angajare vin din rândul companiilor care activează în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul (36%) şi în industria prelucrătoare (21%). În ceea ce priveşte regiunile în care se vor face cele mai multe angajări, studiul relevă faptul că în regiunea Sud previziunea de angajare este cea mai mare, de 29% şi în Nord-Est, unde previziunea este de 20%.

"Acest studiu reflectă intenţiile de angajare, dar nu şi abilităţile de a acoperi locurile de muncă vacante. Cea mai recentă analiză intitulată «Deficitul de talente» a relevat faptul că 5% dintre angajatorii români au dificultăţi în a găsi personalul talentat necesar pentru fiecare poziţie deschisă din companie. Situaţia complexă de pe piaţa muncii este cauzată de o rată relativ scăzută a şomajului combinată cu o cerere mare de personal calificat. Acesta este unul din motivele pentru care angajatorii au nevoie să facă o analiză asupra forţei lor de muncă dintr-o perspectivă pe termen mai lung şi să pună accentul pe identificarea de noi surse de personal talentat în mod continuu", a adăugat Petrof. Studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţa de Muncă este realizat trimestrial şi măsoară intenţiile angajatorilor de a creşte sau de a diminua volumul angajărilor totale pe parcursul trimestrului următor, mentioneaza Mediafax.