Infecţiile respiratorii reprezintă cele mai frecvente afecţiuni ale copiilor între 7 şi 12 ani, majoritatea (88%) răcind în fiecare an, iar mai mult de o treime (38%) dintre aceştia - chiar şi de trei ori pe an, relevă acelaşi studiu.

Şi toleranţa copiilor la administrarea de medicamente reprezintă o provocare pentru părinţi: 30% dintre copiii cu vârste de peste 7 ani acceptă mai uşor tratamentul dacă are gust plăcut, iar 15% apreciază uşurinţa la înghiţire. Cele mai frecvente probleme de sănătate în rândul copiilor între 7 şi 12 ani sunt răceala şi gripa, arată studiul Ivox, realizat la solicitarea Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, care a avut drept scop investigarea principalelor dificultăţi cu care se confruntă părinţii în timpul episoadelor de boală ale copiilor.

Aproape o cincime dintre părinţi (17%) le administrează copiilor medicamente deja "testate", care au funcţionat şi în alte episoade de boală şi doar un părinte din zece încearcă, pe cât posibil, să îşi lase copilul să depăşească episodul de boală, fără medicamente, preferând să îi administreze tratament doar dacă boala pare să se înrăutăţească, mai arată studiul citat.

Atunci când vine vorba de tratament, o proporţie majoritară de părinţi (94%) aleg medicamente doar la recomandarea medicului sau farmacistului, iar pentru 10% dintre aceştia contează ca medicamentele respective să fie şi o marcă de încredere.

Pe lângă faptul că doza nu este, de cele mai multe ori, potrivită categoriei de vârstă, şi toleranţa copiilor la administrarea medicamentelor reprezintă o problemă pentru aproximativ 60% dintre părinţi. O treime dintre aceştia susţin că singura condiţie cu care copiii lor acceptă medicamentele este ca acestea să aibă un gust plăcut, iar 15% spun că le acceptă doar dacă sunt uşor de înghiţit. 15% dintre părinţi susţin că îşi conving foarte greu copiii să accepte orice fel de medicament, scrie agerpres.