'În timpul sezonului nunţilor în ţară, particip la două-trei nunţi pe zi', spune Kim Seyeon, studentă care asistă regulat la astfel de evenimente în schimbul banilor. Rolul jucat de ea este de prietenă a unuia dintre miri. Potrivit unei agenţii care asigură invitaţi contra cost la nunţi, este o practică ce datează de la sfârşitul anilor 1990. Coreenii pot recurge în prezent la falşi părinţi, fraţi şi surori la nuntă.

Kim spune că a asistat la circa 70 de ceremonii nupţiale în ultimul an şi jumătate, primind echivalentul a 20 de dolari de fiecare dată. În 2008, conform Korea Times, persoanele angajate să participe la acest tip de evenimente erau plătite cu 20.000 - 30.000 de woni la fiecare prezenţă, adică între 14 şi 21 de euro. Este o sursă de venit suplimentară pentru studenţi şi tinerii funcţionari, care fac acest lucru în afara serviciului.

Cei mai buni clienţi sunt viitoarele mirese. 'Oamenii nu vor să dea impresia că nu au prieteni. O mireasă angajează adesea falşi invitaţi când nu are tot atâţia ca viitorul soţ - şi invers - fiindcă numărul de invitaţi la nuntă reflectă puterea şi prosperitatea familiei', afirmă Lee Mi-young, directorul unei agenţii.

Conceptul este cunoscut şi în Japonia, după cum arată un reportaj al agenţiei Reuters din 2009. În arhipelagul nipon clienţii îi plătesc aproape 200 de dolari unui necunoscut care să vină la masa lor la nuntă. Sunt oferite şi alte servicii, ca dansul sau cântatul, dar şi redactarea unui discurs în cinstea mirilor, scrie agerpres.