Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, a declarat că a vândut unei companii germane o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi din proprietatea oraşului, pentru ridicarea unei hale în care se vor produce profile metalice, producţia urmând să înceapă în toamnă.

Terenul, situat în incinta unei foste baze militare, a fost achiziţionat de către investitor cu suma de 57.000 de lei.

"Investiţia se va derula în două etape, prima fiind programată să fie încheiată în luna octombrie, când vor fi angajaţi 50 de oameni, iar a doua în cursul anului viitor, când personalul angajat se va dubla. Vor fi produse profile metalice şi obiecte de feronerie, produsele fiind destinate industriei de mobilă", a afirmat Abrudan.

Conform sursei citate, investiţia totală este de 1,5 milioane de euro, iar compania a semnat contractul cu constructorul pentru începerea lucrărilor, hala de producţie urmând să aibă o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi.

Investitorul german este compania Stanzwerk, care şi-a deschis o filială la Ineu.