Scandalul a izbucnit dupa ce afișe publicitare ale numărului din luna mai al revistei si-au facut aparitia pe străzi, prezentând-o, pe coperta, pe actrița americane Michelle Williams, imbracata intr-o rochie reiată oranj și negru, culorile ordinului rusesc Sf. Gheorghe, utilizat de rebelii proruși.

Redacția revistei s-a apărat împotriva acuzației că i-ar sprijini pe separatiști, explicând chiar că a preluat pagina întâi a ediției britanice din luna aprilie. 'Eroina copertei revistei noastre din mai este actrița Michelle Williams, care poartă o rochie din colecția primăvară-vară a mărcii franceze Louis Vuitton. Fotografiile, realizate de echipa internațională a ELLE, provin din ediția britanică', a explicat redactia.

'In comentariile lor legate de coperta, utilizatorii retelelor de socializare au ajuns la concluzii care nu există', a adăugat conducerea acestei reviste în limba rusă, cu un tiraj de 72.000 de exemplare în Ucraina.

Contactati de AFP, jurnalistii de la ELLE au precizat că se va folosi un sistem de 'copertă dublă', altă imagine suprapunându-se peste precedenta pentru vânzarea la chioșcuri. Prezentată pe Facebook, noua copertă o arată tot pe Michelle Williams, dar într-o ținută alb cu negru.

'Facem aceasta pentru a evita acțiuni de vandalizare la punctele de distribuire a revistei', a adăugat ELLE Ucraina, precizând că 'o astfel de reacție nu se explică decât prin politizarea excesivă a societății'.Mai multe afișe care arătau controversata pagină întâi a revistei au fost retrase deja joi de pe străzile Kievului, a constatat un jurnalist de la AFP, scrie agerpres.ro.