Asa cum s-a intamplat in ultimii ani, intrunirea Clubului Bilderberg, in jurul caruia s-au creat un paienjenis de speculatii, survine intr-un moment complicat al relatiilor internatinale si intr-un context delicat pentru economia mondiala.

Pe lista invitatilor, nume grele din toate domeniile de activitate: bancheri, presedinti de multinationale, directori de servicii speciale, membri ai conducerii NATA, patroni de mari grupuri de presa, editorialisti influenti.

Astfel, nu lipseste fostul director al Deutsche Bank, Josef Ackermann, unul dintre membri comitetului de conducere al Clubului, dar nici Christine Lagarde, patronul Fondului Monetar International, care, printre altele, a fost invitata inainte de a primi sefia institutiei internationale.

Conform traditiei, nu se stie cu precizie ordinea de zi a intrunirii. Se poate insa anticipa ca nu vor fi trecute cu vederea subiectele sensibile ale momentului. Iar ele nu sunt putine.

Cu siguranta va fi analizata situatia economica a lumii, pornind de la ultimele estimari venite din partea unor organizatii recunoscute pentru obiectivitatea lor in formularea unor astfel de prognoze. Ca o continuare fireasca a acestei teme, politicile de austeritate promovate cu precadere in spatiul european s-ar putea afla, la randul lor,  in atentia participantilor.

Tinant cont ca printre invitati figureaza si sefi ai serviciilor de spionaj este posibil ca dezbaterile sa vizeze inclusiv activitatea acestor structuri, mai ales dupa scandalul de anul trecut, izbucnit dupa dezvaluirile fostului agent Edward Snowden, privind modul de operare al Agentiei americane de securitate nationala (NSA) in intreaga lume.

Si, normal, va fi imposibil de ignorata industria militara a lumii, cu accent pe productia de drone si alt armament sofisticat si de inalta eficienta.

Este de presupus ca situatia din Ucraina si noua dimensiune dobandita de relatiile dintre Rusia si Occident dupa anexarea Crimeei de catre Moscova va acapara atentia parcipantilor la reuniunea de la Copenhaga. Pornind de aici, se va face, probabil, o evaluare a apropierii dintre Rusia si China, pe fondul sanctiunilor impuse regimului de la Kremlin, si a consecintelor acesteia pentru echilibrul mondial de forte.

Este evident ca toate personalitatile invitate dispun de o puternica influenta asupra pietelor lumii. Ei pot declansa conflicte militare, pot aduce pace acolo unde trebuie, pot decide pretul petrolului, pot orice, practic. Grupul Bilderberg nu ia hotarari. Ea discuta, analizeaza si trage concluzii. Concluzii care, la randul lor, sunt bine studiate de cei in drept sa o faca. Hotararile vin dupa aceea si, cu certitudine, dupa consultari cu alti "prieteni" din Club. Pentru ca interesele lor sa nu fie afectate.