Mark Showalter, astronom în cadrul Centrului SETI Carl Sagan a lansat un apel public pentru votarea numelor potrivite pentru sateliţii cunoscuţi acum sub numele de P4 şi P5. 

Iată ce trebuie să ştiţi înainte de a vota:

Prin tradiţie, numele sateliţilor lui Pluto sunt inspirate din mitologia Greacă sau Romană şi sunt legate de mitul lui Hades şi a împărăţiei umbrelor. Astfel, Pluto este stăpânul Infernului şi fratele lui Zeus şi al lui Poseidon (zeul mării).

Ceilalţi trei sateliţi naturali ai lui Pluto sunt:

- Charon (luntraşul lui Hades în Infern)

- Nix (zeiţa nopţii şi mama lui Charon)

- Hydra (un monstru cu nouă capete care era paznicul Infernului).

Cel mai probabil, sateliţii vor primi două dintre aceste nume: Acheron (unul dintre cele 5 râuri ale Infernului, simbolizând durerea), Alecto (unul dintre monştrii care îl serveau pe Hades şi care îi pedepsea pe muritori pentru crimele făcute), Cerberus (un câine cu trei capete care păzea porţile Infernului), Erebus (personificarea întunericului, tatăl lui Hypnos şi Styx.), Eurydice (o nimfă, soţia lui Orfeu pentru care el a intrat în Infern.

În timpul întoarcerii lor din Infern, Orfeu a încălcat înţelegerea pe care o făcuse cu Persefona şi se uită înapoi. Din această cauză, Eurydice nu va mai fi eliberată de Hades), Hercules (cel mai cunoscut erou din mitologia greacă şi care după moarte este primit în rândul zeilor), Hypnos (Fiul lui Nyx şi personificarea somnului), Lethe (un alt râu al Infernului simbolizând uitarea), Obol (moneda cu care cei intraţi în Infern îşi plăteau vama), Orpheus, Persephone (o zeiţă răpită de Hades pentru a deveni regina Infernului) şi Styx (râul care separă Pământul de Infern), relateaza Antena3.