Olanda a votat împotriva populismului, a declarat premierul Rutte, a cărui formaţiune liberală, Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD), rămâne cea mai importantă din ţară, în faţa Partidului pentru Libertate (PVV, de extrema dreaptă), condus de Wilders. "După Brexit şi alegerile din Statele Unite, Olanda a spus stop populismului de prost gust", a lansat el.

Conform rezultatelor parţiale compilate de agenţia de presă olandeză ANP, pe baza numărării a 54,8% din voturi, formaţiunea VVD al lui Mark Rutte ar obţine 32 din cele 150 de mandate din camera inferioară a parlamentului olandez. Dând asigurări că ar fi vorba de un 'succes', Wilders deja s-a poziţionat în cursul nopţii în perspectiva negocierilor lungi care vor începe joi, declarându-se dispus să guverneze 'dacă acest lucru este posibil', deşi toate celelalte partide au exclus o astfel de colaborare.

"Dacă acest lucru nu va merge, vom susţine guvernul acolo unde este necesar, asupra chestiunilor la care ţinem", a adăugat el.

Rezultatele alegerilor din Olanda au provocat o adevărată uşurare în Europa. Preşedintele francez Francois Hollande a spus că este "o victorie împotriva extremismului". "Valorile deschiderii şi respectului faţă de celălalt şi credinţa în viitorul Europei sunt singurul răspuns veritabil la pulsiunile naţionaliste şi de izolare care există în lume", a adăugat el.

Preşedintele Comisie Europene, Jean-Claude Juncker, a salutat la rândul său rezultatul, spunând că este "un vot pentru Europa şi împotriva extremismului". Cancelarul german Angela Merkel l-a sunat pe Mark Rutte pentru a-l felicita. "Aştept să continuăm colaborarea ca prieteni, vecini şi europeni", i-a spus Merkel lui Rutte, potrivit purtătorului de cuvânt al cancelarului german.