Regina Beatrix a Olandei i-a predatînsemnele puterii fiului său, după o domnie de 33 de ani, eveniment ce a aprins patriotismul portocaliu şi un fior de mândrie naţională de-a lungul Olandei, dar a readus în atenţia publică şi discuţiile despre rolul monarhiei într-o societate egalitariană. Pregatit de mic sa devina rege, Willem-Alexander a preferat sa-si cladeasca singur o carieră la care, acum, va trebui să renunţe.

Într-un recent interviu, prinţul Willem-Alexander, tatăl a trei fete si care a împlinit sâmbătă 46 de ani, a părut să nu aibă regrete în faţa provocării de a-şi lăsa în urmă viaţa şi a insistat, nu lipsit de umor, că meseria de rege este o slujbă de substanţă. "Pentru că până şi ceva ce este denumit în mod sarcastic drept tăiere de panglici poate fi plin de înţelesuri", a susţinut el.

Deşi monarhul olandez face parte în mod formal din guvernul ţării, puterile sale sunt foarte limitate. Până la ultimele alegeri, regina Beatrix s-a implicat in formarea noilor guverne, prin intermediul unui consilier. Astfel, suverana arbitra negocierile de formare a noilor coaliţii. Parlamentarii i-au luat şi această putere. "Se pare că rolul politic jucat de monarhie se va reduce, probabil", crede Henk de Velde, profesor de istorie la Universitatea Leiden.

Willem-Alexander a devenit rege in momentul in care mama sa a semnat documentele de abdicare, în cadrul fastuos al Sălii Moses din Palatul Regal din Dam, piaţa centrală din Amsterdam. Evenimentul va fi urmat de o ceremonie de învestire desfăşurată la Biserica Nouă, un monument din secolul XV aflat chiar lângă Palatul Regal. Acolo, Willem-Alexander va jura credinţă faţă de Constituţia şi poporul olandez, în cadrul unei ceremonii la care vor participa ambele camere ale Parlamentului olandez precum şi reprezentanţi de seamă ai monarhiilor din întreaga lume, dar şi în faţa olandezilor care vor dori să asiste.

Willem-Alexander va fi primul rege al Olandei de la moartea lui Willem al III-lea în 1890. El urmează la tron unei suite de trei regine, Beatrix, Juliana şi Wilhelmina.Noul monarh susţine că doreşte să construiască pornind de la tradiţie şi privind spre viitor. "În primul rând vreau să fiu un rege tradiţional, care să construiască pe bazele oferite de tradiţia predecesorilor mei, pentru stabilitatea şi continuitatea ţării. În acelaşi timp vreau să fiu şi un rege al secolului XXI care poate să unească, să reprezinte şi să încurajeze societatea", a spus el.

Exact acelaşi lucru îşi doresc şi olandezii de la noul lor rege. "Nu are rost să reinventăm monarhia. Este o instituţie bună aşa cum este", a susţinut Marleen Maat, o studentă în vârstă de 25 de ani din Amsterdam. "Politica este atât de instabilă încât este foarte bine să dispunem de o persoană centrală, care să unească, şi nu să dezbine, şi care să fie şeful statului nostru", a completat ea.