La sfarsitul saptamanii trecute, grupul bancar şi de asigurări a fost naţionalizat, după ce nu a reuşit să îndeplinească termenul limită fixat pentru 31 ianuarie pentru a obţine o injecţie de capital pentru a acoperi pierderile masive, în urma scăderii valorii portofoliului de proprietăţi imobiliare a SNS Reaal. Costul salvării băncii va fi suportat de plătitorii de taxe, chiar dacă vor contribui şi alte bănci.

Jeroen Dijsselbloem a declarat că opţiunile sunt limitate în ceea ce priveşte responsabilitatea celor vinovaţi de pierderi. Oficialul olandez a explicat că Sjoerd van Keulen, fostul director general al SNS Reaal, şi unul din directorii criticaţi de investitorii băncii, ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al Centrului financiar olandez, pe care o deţine din 2009, când a plecat de la SNS Reaal. La câteva ore după declaraţia ministrului olandez de finanţe, Sjoerd van Keulen a demisionat.

În 2008, SNS Reaal a primit ajutor financiar în valoare de 750 milioane de euro. În ianuarie, Comisia Europeană a blocat un plan prin care alte trei bănci olandeze, ABN Amro, ING şi Rabobank, vroiau să ajute SNS investind în capitalul grupului financiar, mentioneaza Agerpres in pagina electronica.