Ramplast este specializată în producţia de profile PVC, iar vânzarea va fi organizată de consorţiul de administratori judiciari ai Oltchim, respectiv Rominsolv şi BDO Business restructuring.

Vânzarea Ramplast va fi făcută prin licitaţie cu strigare în 8 octombrie, potrivit datelor publicate de administratorii judiciari ai combinatului chimic.Companiile interesate să participe la licitaţie vor putea transmite ofertele până în 7 octombrie.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat joi că Ramplast ar putea fi vândută către un furnizor din zona Galaţi-Brăila, pentru atragerea de fonduri.

Statul, care deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim, a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic, care a intrat în insolvenţă în luna ianuarie a acestui an, relateaza Mediafax.