Astfel, în cursul anului 2017, Ceasul Apocalipsei va indica ora 11:57:30, sugerând că suntem la doar 2 minute şi jumătate distanţă de distrugerea civilizaţiei umane. În acest an, Ceasul Apocalipsei se află cel mai aproape de fatidica oră 12:00:00 din ultimii 64 de ani. În 1953 oamenii de ştiinţă au fixat ora la 11:58:00 după ce atât SUA cât şi URSS testaseră cu succes bombe cu hidrogen.

"Să nu ne facem iluzii, acest an va fi unul dificil", a comentat Rachel Bronson, director executiv al Bulletin of the Atomic Scientists. Înainte de anunţ, organizaţia Bulletin of Atomic Scientists a precizat că factorii care au determinat apropierea cu încă 30 de secunde de sfârşitul lumii includ "emergenţa naţionalismului strident la nivel global, comentariile făcute de preşedintele Donald Trump cu privire la armamentul nuclear şi la schimbările climatice, un peisaj al securităţii globale din ce în ce mai întunecat şi o nepăsare din ce în ce mai generalizată în faţa expertizelor ştiinţifice".

Înainte de această modificare, Ceasul Apocalipsei nu a mai fost modificat din anul 2015, când minutarul a avansat cu 2 minute spre miezul nopţii, indicând ora 11:57:00, noteaza agerpres.

Creat în 1947, Ceasul Apocalipsei (Doomsday Clock) a fost conceput de oamenii de ştiinţă care au participat la Proiectul Manhattan (proiectul ce a produs primele arme nucleare). Iniţial considerat un indicator al probabilităţii de producere a unui conflict nuclear, Ceasul Apocalipsei reprezintă în prezent şi alte ameninţări, printre care schimbările climatice, armele biologice şi ameninţările cibernetice.