Potrivit publicaţiei menţionate, în prima etapă ar fi vorba de externalizarea rafinăriilor de la Schwechat (Viena) şi Burghausen (Bavaria) într-o companie separată, pentru a permite participarea ruşilor. Numai afacerile OMV din România nu vor suferi modificări, pentru ca autorităţile române nu vor permite implicarea grupului rus Gazprom. 'Die Presse' susţine că acest scenariu a fost confirmat de două din consiliul director al OMV. În schimb, grupul OMV nu a dorit să comenteze cu privire la discuţiile şi negocierile cu Gazprom.

OMV şi Gazprom au convenit în luna septembrie un posibil schimb de acţiuni. Cu toate acestea, până în prezent nu s-a decis care sunt activele care ar urma să fie oferite în mod concret de OMV către Gazprom în schimbul unei participaţii de 25% la zăcământul de gaze naturale Urengoy din Siberia.

În ceea ce priveşte schimbul de active cu partea rusă, a fost constituită o listă scurtă 'foarte confidenţială' a declarat la începutul lunii noiembrie directorul general de la OMV, Rainer Seele, cu ocazia publicării rezultatelor pe trimestrul al treilea. Potrivit lui Rainer Seele, în prezent OMV are acces la camera de date a Gazprom urmând ca până la finele anului să analizeze valoarea zăcământului din Siberia, 'după care vom putea noi să propunem care sunt activele OMV pe care le vom oferi la schimb'.

'Die Presse' subliniază că o implicare directă a Gazprom în OMV a fost deja exclus mai devreme.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie, mentioneaza agerpres.