''Suntem de acord că trebuie sa facem tot posibilul pentru a restabili echilibrul pe piaţa petrolului, toate opţiunile sunt deschise şi analizate. Dar este nevoie de un acord care să mulţumească pe toată lumea şi, dacă este necesar, s-ar putea majora cantitatea care va fi redusă, dar este prea devreme să speculăm pe acest subiect'', a comentat Essam al-Marzouq înaintea reuniunii OPEC, programata pentru joi, la Viena.

În decembrie 2016, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi o serie de state producătoare din afara cartelului au încheiat un acord de reducere, la nivel global, a producţiei cu 2% sau 1,8 milioane de barili pe zi (bpd), în primul semestru din 2017. În cadrul acestui acord, Rusia s-a angajat să produca mai putin cu 300.000 de barili pe zi, începând cu 1 ianuarie 2017. La reuniunea de joi cele 22 de state participante la acord ar putea anunţa extinderea reducerii producţiei de ţiţei.

Separat, Igor Sechin, şeful celei mai mari companii petroliere ruse, Rosneft, a declarat că este pregătit să reia rapid producţia imediat după ce OPEC renunţă la acord. Ca parte a acordului, Rosneft şi-a redus producţia la noile zăcăminte iar strategia companiei se concentrează pe dezvoltarea zăcămintelor mature, ceea ce ne permite să ne sporim eficienţa şi să majorăm rapid producţia după ce nu va mai fi în vigoare acordul dintre OPEC şi statele producătoare din afara cartelului, se arată într-un comunicat al celui mai mare producător rus de ţiţei.

Lukoil, cel mai mare producător privat de petrol din Rusia, îşi va ajusta planurile de producţie pentru acest an, dacă la reuniunea ministerială a OPEC din 25 mai va fi decisă prelungirea acordului privind reducerea producţiei de petrol, a declarat săptămâna trecută directorul general Vagit Alekperov.

Luna aceasta, primii doi mari producători mondiali de petrol, Arabia Saudită şi Rusia, s-au pronunţat în favoarea unei prelungiri a acordului de reducere concertată a producţiei de petrol până în luna martie 2018. "Salutăm iniţiativa Ministerului Energiei cu privire la reducerile de producţie astfel încât nu pot să fac astăzi estimări cu privire la planul de producţie pe 2017", a spus Alekperov, adăugând însă că dacă se va decide prelungirea acordului de reducere concertată a producţiei de petrol, Lukoil îşi va ajusta planurile. Potrivit lui Alekperov, dacă acordul va fi prelungit companiile ruseşti îşi vor reduce producţia la fel ca şi în cazul precedentului acord.