Cu 15 ani de activitate în spate, MCA Grup a început să exporte din 2009 în opt state precum Italia, Franţa, Bulgaria şi Serbia. Pentru MCA exportul a început ca o alternativă la scăderea pieţei locale, după declanşarea crizei economice. 
Prima impresie este că la export banii se fac uşor. Dar e falsă. Am reuşit să obţinem până în prezent afaceri de peste 3 milioane de euro din vânzările la extern, cu un grad de profitabilitate de două ori mai mare decât pe plan local, dar munca este asiduă şi drumul plin de provocări. Să faci export e ca o alergare pe cărbuni încinşi. Anul acesta ne aşteptăm să ajungem la 2,5 milioane de euro din export, am trecut deja de 1 miliona de euro”, a declarat Ciprian Oprea.

Străinii - reticenţi la plăţi în avans
Printre obstacole se numără lipsa de experienţă, costurile mari ale investiţiei iniţiale necesare pentru implementarea unei strategii sustenabile pe termen lung, neîncrederea generală a clienţilor şi distribuitorilor străini în produse româneşti şi în români, de unde a rezultat şi problema refuzurilor de a face plăţi în avans. Aceste plăţi în avans sunt necesare pentru producătorii români, întrucât riscul de neplată e ridicat.

"Cei care vor să exporte este bine să se concentreze pe fiecare piaţă în parte, să nu se extindă rapid în prea multe ţări deodată", recomanda directorul MCA Grup.

Sunt desigur şi avantaje de care pot profita exportatorii:
• Pieţele vest-europene sunt mult mai mari şi mature
• Clienţii au un nivel de trai mai ridicat
• Constructorii sunt mult mai bine planificaţi. Cererile cu livrare „ieri” nu există.
• Disponibilitate mai mare de achiziţionare a unor produse mai accesorizate şi cu valoare ridicată
• Sezonalitate diferită faţă de România – oportunitate de a vinde pe tot timpul anului

În ceea ce priveşte piaţa naţională a uşilor de garaj, oficialul MCA nu s-a arătat la fel de optimist, previzionând o scădere a pieţei cu 10%. 
“Ceea ce ne deranjează pe noi cel mai mult este concurenţa neloială. Iar vânzarea la negru este concurenţă neloială. Considerăm că guvernul ar trebui să se implice mai mult deoarece vânzarea la negru înseamnă în primul rând lipsa siguranţei consumatorilor”, a precizat Oprea.

În semestrul I 2013, MCA a vândut 2.000 de uşi de garaj secţionale (industriale şi rezidenţiale) şi 4.800 de rulouri exterioare pentru ferestre (termostoruri). Grupul mai comercializează şi grilaje metalice, automatizări pentru porţi, bariere, uşi antifoc, copertine şi pergole.

Afacerile MCA au atins 8,2 milioane de euro în 2012, iar în primele şase luni ale anului curent s-au situat la 2,8 milioane de euro. Ponderea exporturilor este de 20% din business. Producătorul are o cotă de piaţă în România de aproximativ 32% pe segmentul de uşi de garaj. Pentru 2013, MCA ţinteşte menţinerea afacerilor la 8 milioane de euro.