"Urmează ca în următorii doi ani, doi şi jumătate să încheiem tot, toate lucrările de pe străzile de pământ", a spus Oprescu, după vizita efectuată în Sectorul 5 al Capitalei, la intrerecţia străzii Piatra Olt cu Şoseaua Măgurele, zonă în care au fost modernizate mai multe străzi de pâmânt.

Din cele 81 de străzi de pâmânt din zonă, 64 au în prezent reţele de apă şi canalizare şi sistem rutier, şapte sunt finalizate în proporţie de 90 la sută, iar alte 10 se află în diverse stadii de execuţie.

Oprescu a precizat că anul acesta vor fi terminate lucrările de introducere a reţelelor de apă şi canal în zonă, municipalitatea urmând să desfăşoare în continuare lucrări pentru lărgirea Şoselei Măgurele.

În Sectorul 5 al Capitalei beneficiază de introducerea apei curente şi a canalizării aproximativ 28.000 de oameni.

Potrivit primarului general, în urmă cu cinci ani, în Capitală existau 236 de străzi fără apă şi canalizare, având o pondere de 23 la sută, care va scădea la 3 - 4 la sută, odată finalizate lucrările începute. Alte lucrări de modernizare a străzilor sunt în derulare în cartierul Petricani din Sectorul 2.

Potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti, la sfârşitul anului 2008, aproximativ 4,5 la sută din locuitorii Bucureştiului nu beneficiau de apă curentă şi canalizare.

Până în noiembrie anul acesta, au fost finalizate lucrările la reţelele de apă şi canal în mai multe cartiere vechi ale Capitalei, care aveau un grad de acoperire a acestor servicii de numai 45 - 50 la sută, şi anume Vatra Nouă, Chitila Triaj, Străuleşti, Băneasa (Sectorul 1), Andronache, Ion Creanga (Sectorul 2), Olimpia (Sectorul 3), Progresului şi Apărătorii Patriei (Sectorul 4) şi cartierul
Giulesti Sârbi (Sectorul 6).

Aceste lucrări au presupus un total de investiţii de 338.366.271,4 lei cu TVA din partea PMB, ce au fost completate de cele făcute de Apa Nova în cadrul programului Bucur.

În cadrul programului de investiţii Bucur, demarat oficial în septembrie 2011, au fost finalizate în anul I şi II, lucrări în toate sectoarele municipiului Bucuresti pe un numar de aproximativ 110 străzi însumând 30 de kilometri de reţea publică de alimentare cu apă şi 42,5 kilometri de reţea publică de canalizare menajeră, fiind realizate nouă staţii de pompare ape uzate.